Hărțuirea morală este ilegală – partea a II-a (tipuri și forme)

Pune stop relațiilor de muncă disfuncționale!

Hărțuirea la locul de muncă (mobbing)

.

Hărțuirea la locul de muncă (mobbing) poate fi definită drept orice conduită abuzivă, prin gesturi, cuvinte, atitudini care aduc atingere, prin caracterul lor sistematic sau prin repetare, demnității ori integrității fizice ori psihice a unei persoane, punând în pericol munca sa ori degradând climatul de muncă. Așadar, vorbim de un comportament repetat și anormal, față de un salariat sau un grup de salariați, care este de natură să genereze un risc pentru respectivii salariați.

Mobbing (engleză to mob: „a ataca”) este exercitarea stresului psihic asupra cuiva la locul de activitate. Exemple de mobbing sunt: teroare psihică, șicanare repetată la locul de muncă, în școală, club sportiv, penitenciar, internet. Acțiuni tipice pentru mobbing sunt: atacuri la demnitatea persoanei prin violență verbală și fizică, insulte, sau fiind frecvent răspândite despre persoana șicanată, informații neadevărate cu scopul de o izola și chinui.

Mobbingul sau hărțuirea psihologică sistematică la locul de muncă este o formă de persecuție sau teroare psihică asupra unui angajat din partea colegilor sau superiorilor, prin atacuri intenționate, cu consecințe asupra sănătății fizice, emoționale, profesionale și relaționale a acestuia. Miza în mobbing este, de cele mai multe ori excluderea angajatului de pe post sau din grup.    

Câteva fapte frecvente de mobbing:

– acuzarea angajatului de lipsa abilităților, de gândirea conceptuală, de lipsa cunoștințelor tehnice, învinuindu-l pentru greșeli care nu au fost săvârșite direct de acesta, de mai multe ori;

– exercitarea presiunii asupra salariatului și crearea unei atmosfere care să-l determine să-și îndeplinească îndatoririle în stres permanent, ceea ce a provocat în cele din urmă tulburarea sănătății sale în timpul programului;

– crearea de comportamente menite să umilească angajatul (expresii faciale, gesturi, tonuri de voce);

– discriminarea angajatului prin direcționarea comentariilor despre persoana sa către alte persoane;

– critica constantă a angajatului în prezența colegilor;

– organizarea de întâlniri multiple cu participarea anumitor colegi, în timpul cărora alți angajați nu au fost invitați.

.

Hărțuirea la locul de muncă (sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale)

.

Un alt aspect esențial de reținut este că stresul și epuizarea fizică (sindromul burnout) intră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă.

.

În psihologie, sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.

Sindromul de burnout nu se asociază neapărat cu orele suplimentare de la locul de muncă, ci cu stresul cronic acumulat, starea de epuizare, insatisfacția față de activitatea desfășurată zilnic și sentimentele de inutilitate resimțite.

.

Art. 8 alin. 1 din Codul muncii prevede relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei credințe, ceea ce înseamnă toate acțiunile angajatorului trebuie urmărească îndeplinirea scopului bunei funcționări a unității. În nici un caz, acțiunile conducătorilor nu trebuie vizeze personalitatea or integritatea morală și profesională a unui salariat.

.

De asemenea, conform art. 39 alin. (1) lit. f) din Codul muncii salariatul are dreptul la securitate și sănătate în muncă. Este de evidențiat faptul în sfera acestui drept se include sănătatea și securitatea atât fizică, cât și cea psihică. Angajatorul este obligat ia toate măsurile pentru ca prin acțiunile sale salariații nu fie afectați psihic de mediul în care lucrează.

Art. 2 alin. (5^1) din Legea nr. 167/2020 Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acțiuni sau gesturi.

.

În acest context, Legea nr. 167/2020 are ca scop dezvoltarea definiției hărțuirii morale, prin includerea atât a hărțuirii pe plan orizontal (care se manifestă între colegi de același nivel ierarhic), cât și a hărțuirii pe plan vertical: în mod descendent – hărțuirea din partea superiorului față de un subordonat, desemnată și prin termenul „bossing” sau în mod ascendent – hărțuirea superiorului de către subordonat, desemnată și prin termenul „staffing”.

De asemenea, conform Art. 2 alin. (5^2) Legea nr. 167/2020Constituie hărțuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnității, integrității fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajați, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru.

.

Care sunt formele hărțuirii morale

Hărțuirea morală poate lua numeroase forme, în funcție de abuzurile comportamentale săvârșite și de efectele asupra victimei:

1.Acțiuni vizând împiedicarea victimei de a se exprima:

– superiorii ierarhici îi refuză victimei posibilitatea de a se exprima;
– victima este frecvent întreruptă când vorbește;

– colegii împiedică victima să se exprime;

– colegii țipă, jignesc victima;

– este criticată activitatea victimei;

– este criticată viața privată a victimei;

– victima este terorizată prin apeluri telefonice;

– victima este amenințată verbal;

– amenințarea victimei în scris;

– refuzarea contactului cu victima (se evita contactul vizual, se fac gesturi de respingere etc.);

– ignorarea prezenței victimei (spre exemplu, adresându-se altei persoane, ca și când victima nu ar fi prezentă).

.

2.Acțiuni vizând izolarea victimei:

– nu se vorbește niciodată cu victima;
– victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane;

– victimei i se atribuie un alt post care o îndepărtează și izolează de colegi;

– li se interzice colegilor să vorbească cu victima;

– se neagă prezenta fizică a victimei.

.

3.Acțiuni ce presupun desconsiderarea victimei în fața colegilor:

– victima este vorbită de rău sau calomniată;
– se lansează zvonuri la adresa victimei;

– victima este ridiculizată;

– se pretinde că victima este bolnavă mintal;

– victima este constrânsă pentru a se prezenta la un examen psihiatric;

– se inventează o infirmitate a victimei;

– se imita acțiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine;

– sunt atacate credințele religioase sau convingerile politice ale victimei;

– se glumește pe seama vieții private a victimei;

– se glumește pe seama originii sau naționalității victimei;

– victima este obligata să accepte activități umilitoare;

– evaluarea inechitabilă a muncii victimei;

– deciziile victimei sunt contestate;

– agresarea victimei în termeni obsceni sau insultători;
– hărțuirea sexuală a victimei (gesturi sau propuneri).

.

4.Discreditarea profesională a victimei:

– nu i se atribuie sarcini de realizat;
– privarea de orice ocupație și vegherea ca victima să nu-și găsească singură vreo ocupație;

– încredințarea unor sarcini inutile sau absurde;

– acordarea de activități inferioare competențelor;

– atribuirea în permanență a unor sarcini noi;

– impunerea executării unor sarcini umilitoare;

– încredințarea unor sarcini superioare calificării în scopul discreditării victimei.

.

5.Compromiterea sănătății victimei:

– încredințarea unor sarcini periculoase și nocive pentru sănătate;
– amenințarea cu violențe fizice;

– agresarea fizică a victimei, fără gravitate, ca un avertisment;

– agresarea fizică gravă;

– i se provoacă intenționat victimei cheltuieli, cu intenția de a-i produce prejudicii;

– provocarea de neplăceri la domiciliu sau la locul de muncă;

– agresarea sexuală a victimei.

« partea I-a                                                                                partea a III-a »

.