Hărțuirea morală este ilegală – partea I-a (definiție)

.

Pune stop relațiilor de muncă disfuncționale!

Există pârghii legale prin care se asigură respectarea demnității angajaților, sancționând disciplinar, contravențional sau chiar penal hărțuirea psihologică, în deplină concordanță atât cu necesitățile societății românești actuale cât și cu armonizarea instrumentelor juridice internaționale.

Măsurile legislative se încadrează în contextul internațional al preocupărilor orientate către diminuarea situațiilor care favorizează exercitarea hărțuirii la locul de muncă.

Ce este hărțuirea morală

Hărțuirea morală este o violență perversă cotidiană cu implicații majore asupra stării de sănătate a persoanei hărțuite. Hărțuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Fiecare dintre noi am suportat, cel puțin o singură dată, violențe morale la locul de muncă. Comportamentul este repetitiv și sistematic, pe o perioadă mai lungă de timp, și e menit să atace sau să umilească “victima”, să o izoleze sau să o excludă.

Hărțuirea morală se derulează în general în mai multe etape:

– alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),

– condiționarea ei (victima trebuie să devină receptivă),

– destabilizare ei (victima nu înțelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărțuiește nu sunt logice și, oricum, explicațiile sale sunt iraționale),

– culpabilizarea victimei (individul hărțuit începe să își imagineze că are o parte din vină pentru suferința sa),

– destructurarea victimei (persoana care hărțuiește și-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).

.

Ce este hărțuirea morală la locul de muncă

Când vin la serviciu, oamenii nu o fac numai pentru bani, ci și ca să se simtă bine, pentru buna lor funcționare mentală și emoțională. La fel de importantă ca banii este și satisfacția de a face lucruri remarcabile la serviciu, de a fi apreciat de superiori și colegi și de a avea relații bune cu aceștia. Dar în momentul în care un angajat este ținta constantă a ironiilor și răutăților, acesta își pierde încrederea în sine și plăcerea de a mai veni la muncă.

Hărțuirea morală la locul de muncă poate să implice o exercitare greșită a unei funcții sau abuz de funcție, față de care persoanele vizate pot întâmpina dificultăți în a se apăra. Pentru victimele hărțuirii morale consecințele pot fi semnificative mai ales din punct de vedere medical. Foarte puține persoane hărțuite cunosc faptul că ceea ce li se întâmplă este o hărțuire morală la care sunt supuși. Cei mai mulți se culpabilizează. În realitate ei nu au nici o vină. 

În ceea ce privește noțiunea de hărțuire morală în literatura de specialitate se arată că hărțuirea este un tip de violență rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia.

.

Hărțuitorul dacă se simte amenințat si deține puterea, vă v-a ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreți din instituție. Știe că într-un interval mai lung sau mai scurt veți solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar medical. Este adesea charismatic, are mult farmec și își găsește ușor aliați. Dorința sa cea mai mare este să dețină puterea. Mijlocul folosit este înlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potențiale amenințări. Hărțuitorul își zăpăcește victima în așa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri și sentimente. 

.

Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degrabă, situații de muncă, situații care favorizează hărțuirea morală. Respectiv, acolo unde stresul este deja mare, unde sistemul managerial are prea puțin respect față de indivizi sau acolo unde solidaritatea între salariați e slabă.

.

De asemenea, hărțuirea afectează în mod preferențial persoanele atipice și o mare parte dintre ei cad victime hărțuirii. Sectorul public este afectat în mod deosebit: educația națională, spitalele, poliția, penitenciarele, funcțiile publice etc.

                                                                                                                                          partea a II-a »

.

.