În căutarea șefului ideal…

Portretul-robot al șefului ideal: te inspiră, te învață, îți dă după merit…?

.

În primul rând, un șef bun își cunoaște bine oamenii din subordine. Fiecare are visuri și aspirații proprii.

În al doilea rând, important este recunoașterea contribuției pe care fiecare angajat o are în munca de zi cu zi. Chiar și formală, aprecierea oamenilor din subordine denotă o atenție sporită pentru aceste detalii cruciale. Când angajații simt că le este apreciată munca ei vor deveni mai fericiți și mai productivi la locul de muncă.

.

Oamenii cu care lucrăm sunt extrem de importanți atunci când vine vorba despre randament, dar și mulțumire la locul de muncă, de aceea orice angajat caută aceste calități la un șef.

Poate fi destul de dificil să fii un șef bun în zilele noastre, mai ales cu multitudinea de schimbări care au loc în perioade scurte de timp. De asemenea, nici obiectivele instituției, pe de o parte, și nici nevoile și țelurile angajaților, pe de altă parte, nu sunt ușor de controlat.

Nu există șeful perfect, însă, există unii care fac anumite lucruri puțin diferit de alții, ceea ce îi transformă în niște șefi buni.

Te grăbești să ajungi un pic înainte de fix, la ședința zilnică de dimineață de la birou, însă deja te sufocă o teamă difuză, ca un ghem în piept. Sau poate îți crește pulsul o furie aparent inexplicabilă, apărută din neantul propriei imaginații, pe ceea ce știi deja că se va întâmpla în atmosfera toxică de la birou. Șeful iar îți va reproșa, de față cu toată lumea, că nu ai făcut bine, deși nu ți-a explicat niciodată criteriile acelui „lucru bine făcut”.

Zi de zi e la fel, orice ai face, niciodată nu e bine, niciodată nu e destul de repede. Niciodată șeful nu discută cu tine despre sarcinile tale și despre resursele și timpul necesare pentru ele. Mereu, feedback-ul vine, dacă vine vreodată, după ce sarcina e finalizată, pentru că șeful răspunde peste două-trei zile, asta dacă ai noroc.

Scenariul de mai sus e doar unul dintre miile de intrigi posibile la un loc de muncă intoxicat de un șef nepotrivit, incompetent sau rău-voitor. Chiar dacă există diferențe de la om la om și de la generație la generație, un șef rău, ca și un șef bun, bifează cam aceleași criterii acum, la fel ca acum 10 sau 20 de ani, „Lucrurile nu se schimbă de la un an la altul”.

Teoria despre leadership cel mai larg îmbrățișată în ultimii ani spune că cel mai bun tip de șef este „liderul transformațional”. Desigur, cei mai mulți dintre noi s-ar putea să nu avem norocul să lucrăm vreodată cu un astfel de șef. Acești lideri au carismă, te entuziasmează, te vrăjesc, vorbesc despre valorile lor, despre principiile etice care îi animă și le insuflă subordonaților. Foarte puțini pot manifesta componentele acestui tip de leadership, pentru că sunt chestiuni de stil personal, care nu se pot învăța.

Un șef bun, este un mix aparent ciudat de om care nu tratează toți oamenii la fel, însă toți au impresia că sunt tratați corect în fața lui. Deși unii primesc mai mult decât alții, în funcție de nevoi, acest tip de șef nu practică dublul standard. Ei acordă considerație individualizată. Oamenii sunt diferiți, au nevoi diferite și asta este contra curentului. Curentul clasic spune că la joburi identice, cu activități și obiective identice, primești lucruri identice. Un lider transformațional, fără să creeze lipsă de corectitudine, tratează oamenii individualizat.

Un șef bun, la nivel general, este cel care reușește să aibă o influență idealizată asupra celorlalți, adică atribute și comportamente pe care ceilalți le idealizează conștient sau nu. Un șef bun știe să îi motiveze în mod specific pe fiecare dintre angajații lui, să îi stimuleze intelectual și să aibă un parteneriat de dezvoltare cu ei, adică o raportare de tip coaching – să îi crească, urmând agenda lor. Tu ești specializat sau îți place ceva, un șef bun face tot posibilul să îți creeze platforma să crești pe zona respectivă.

Poate cel mai important lucru la un șef bun, este că recunoaște meritele angajaților și merge foarte mult pe ideea de meritocrație. Toate generațiile apreciază acest lucru.

Un șef bun nu te pune să bagi ca Berilă, nu te ține în întuneric – fă tabelul ăsta. Îți dă contextul, de ce faci acest tabel, de ce e important. Șefii de generație mai veche erau mai degrabă autocrați – ai de făcut asta, nu te interesează pe tine de ce, ce e cu atâtea întrebări?.

Calitatea unui șef ține mai degrabă de cum e perceput de subordonați: Oamenii pe care îi alegem sunt oglinzile noastre interioare. Calitatea de a fi ‘bun’ sau ‘rău’ este în sine un nonsens relativ, etichetat de cele mai multe ori de tipul emoțional al fiecăruia. Esența ‘șefului bun’ poate fi doar o persoană conștientă de calitățile și defectele sale, alegând să coordoneze atât cu blândețe, cât și cu determinare.

Teoria care descrie șeful ideal drept un „lider transformațional” pentru subordonații săi mai conține două tipuri de șefi. Undeva la jumătatea scării valorice a leadership-ului, se află „șeful tranzacțional”, pentru care relația cu subordonații se bazează pe oferirea de recompense și penalizări, în funcție de ce livrează subordonatul.

Cel mai ineficient model de șef este cel de tipul „laissez faire”, practic un non-leadership „Nu te bagi, îi lași pe oameni să facă ce vor, ești absent practic”.

Din tolba oricărui șef nu trebuie să lipească știința de a-și perfecționa oamenii din subordine. Un alt atribut al managerilor de top este cultivarea unor relații de muncă bazate pe încredere și respect. Orice birou în care nu sunt cultivate aceste valori va avea de suferit serios la capitolul eficiență.

Managementul consecințelor înseamnă și validarea imediată a eforturilor bine coordonate, precum și o redirecționare promptă în cazul eforturilor prost coordonate. Altfel spus, fiecare om de la birou știe că există o responsabilitate individuală și este pregătit să-și asume în orice clipă consecințele.

Nu în ultimul rând, un șef competent știe să cultive munca în echipă, dar, mai important știe că încurajarea muncii în echipă este mai valoroasă pe termen lung pentru întreaga instituție. Firește, personalitățile individuale vor fi mereu încurajate, dar ”să reușiți ca o echipă” va fi întotdeauna dezideratul managerilor de succes.

Toata lumea a trecut măcar o dată prin experiențe urâte cu șefi care știu să îți facă ziua un calvar, deci opusul e simplu de recunoscut. Exista oameni care au aptitudini înnăscute de lider, care știu să își respecte angajații și fac tot posibilul să le fie bine la locul de muncă. Ei sunt conștienți că indiferent de puterea pe care le-o dă poziția, integritatea este mai valoroasă.

Pe lângă toate acestea, probabil că orice șef ar trebui să empatizeze cu angajații săi, să îi înțeleagă în orice context și să le dea încredere, doar în acest fel se pot clădi relații profesionale de succes și pe termen lung.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*